Razvan Tosa (Urs)
0 comentarii 2.4K vizualizari

Bujori de munte în Munții Ciucaș – Vf. Ciucas 1954m

0 comentarii 2.4K vizualizari

Vertical Xplore vă invită să vă alăturați într-o minunată aventură în natură pe data de 22 iulie 2023. Destinația noastră sunt Muntii Ciucas, una dintre cele mai frumoase și accesibile grupe muntoase.

În Muntii Ciucas veți putea admira peisaje spectaculoase, împânzite de o mare varietate de bujori de munte. Printre atracțiile pe care le vom vedea se numără înălțimi impresionante și forme spectaculoase de rocă, precum Porumbelul, Coltii Bratocei, Sfinxul Bratocei, Varful Bratocea de 1844m, Tigaile Mari și Mici, Varful Ciucas de 1954m, Mana Dracului, Babele la sfat și Turnul lui Goliat (Ciobanul cu Oile) și Turnul Rosu.

Descrierea traseului:

În dimineața zilei de 22 iulie 2023 (ora va fi comunicată celor înregistrați), ne vom întâlni în parcarea Pasul Bratocea DN1A, de unde vom începe călătoria pe traseul marcat cu dungă roșie către Stana Bratocea (pe care o vom ocoli), Poiana Bratocea, formațiunile Porumbelul, Coltii Bratocei, Sfinxul Bratocei și Porțile Bratocei. Vom continua să urcăm pe Culmea Bratocea până la Varful Bratocea de 1844m. Coboram si ne vom odihni în Saua Tigailor 1745m.

De aici, vom putea admira și fotografia Turnul lui Goliat și Turnul Rosu, vom savura un pic de mâncare, ne hidratam și apoi vom continua călătoria prin rezervația naturală Tigaile din Ciucas, spre Varful Ciucas de 1954m. Vom sărbători reușita, vom face poze iar apoi ne vom îndrepta către o porțiune stâncoasă unde vom întâlni formațiunile înalte, Babele la sfat. În continuare, vom coborî ușor spre Tigaile Mari, unde vom intersecta traseul cu marcaj cruce roșie.

Ne vom îndrepta spre dreapta pe traseul cu marcaj cruce roșie în minunata rezervație Tigaile din Ciucas, unde vom putea admira și bujorii de munte. Vom parcurge traseul până la Saua Tigailor, de unde ne vom întoarce pe traseul cu dungă roșie, pe care l-am urmat inițial, către parcarea din Pasul Bratocea.

Echipament obligatoriu:

  • Bocanci de munte 3 sezoane (exclus adidasi sau tenesi)
  • Tricou sintetic sau lana merino, exclus bumbac
  • Pantaloni lungi/scurti de munte in functie de confortul termic
  • Polar
  • Geaca de ploaie/vant (sau pelerina de ploaie)
  • Rucsac de 30-40L
  • Trusa de prim ajutor
  • Lanterna frontala si baterii de rezerva
  • Sapca/Palarie/Bandana sa ne protejam de soare
  • Crema solara factor 50+ SPF
  • Bete de trekking

Provizii:

  • Apa minim 2L
  • Mix de seminte, caju, merisoare etc (sunt bogate in calorii, uleiuri esentiale si sunt satioase)
  • Batoane din cereale (aport de carbohidrati = energie)
  • Sandviciuri la alegere

Detalii dificultate traseu:

  • Dificultate medie, necesita conditie fizica medie
  • Avem o porțiune de coborare cu stanca, unde vom acorda o atentie sporita
  • Durata traseului 7-8 ore dus-întors
  • Diferenta de nivel: ~700m
  • Lungime traseu: aproximativ 8km
  • Pe traseu nu exista surse de apa

Regulile turei:

Tura poate fi anulată în cazul schimbării vremii. În situația în care tura trebuie anulată din cauza apariției unor restricții (indiferent de sursă, naturale sau umane), și dacă circumstanțele permit, vom înlocui tura anulată cu o altă excursie care să se încadreze în parametrii celei anulate.

Ne rezervăm dreptul de a lua orice decizie care să asigure siguranța dumneavoastră și a grupului. Prin participarea la această tură, vă asumați că sunteți apt medical.

În caz de accidentare cauzată de nerespectarea indicațiilor ghizilor, vom asigura sprijinul și ajutorul necesar pentru coborârea în siguranță de pe munte. Totuși, nu suntem responsabili pentru evenimentele accidentale.

Ghidul nu-și asumă răspunderea pentru accidentele apărute din cauza ignorării indicațiilor sale, dar vă va asigura sprijinul necesar pentru a nu pune în pericol sănătatea sau viața dvs.

Liderul grupului se va afla în față, iar pentru o desfășurare corespunzătoare a turei, este necesară o bună colaborare între participanți și ghizi pe toată durata deplasării.

Comportamentele nepotrivite nu vor fi tolerate, și ne rezervăm dreptul de a selecta participanții la tură.

Consumul de alcool sau a altor substanțe interzise pe traseu și în general este strict interzis.

Participanții care se prezintă în ziua plecării sub influența băuturilor alcoolice nu vor fi primiți în grup.

Se va respecta traseul stabilit de organizator și nu se va depăși ghidul care va conduce grupul

Pe traseu, nu este permis să impingeți persoanele din față, să bruscați sau să jenați ceilalți participanți sub nicio formă.

Respectați pauzele stabilite de organizatori, iar în caz de necesități urgente, anunțați ghizii.

Pe perioada deplasării, folosiți un limbaj politicos, iar actele de violență sau injurii aduse ghizilor sau celorlalți participanți nu vor fi tolerate.

Ne rezervăm dreptul de a modifica traseul și programul dacă situația meteo este una nefavorabilă și pune în pericol siguranța dumneavoastră.

Rezervari si intrebari:

Abonează-te la newsletter!

Nu pierde niciun detaliu atunci când vine vorba de tehnici și sfaturi montane.
100% tehnică montană, fără spam!

Newsletter Form Posts

Bine ai venit.

Acest blog este despre călătorii prin munți și păduri, chitară, prieteni și foc de tabără. Articole tehnice despre echipamente de trekking, hiking, alpinism, navigație și tehnici supraviețuire — Răzvan Toșa