Evenimente
Drumeție Cabana Bătrâna – Piciorul Iezerului (traseu cruce albastră) – Vf. Iezerul Mare 2463m – Vf. Roșu 2469m – 18-20 Decembrie 2026

Vă invit într-o frumoasă tură montană pe crestele din Iezer-Păpușa, să ne bucurăm de iarnă și de peisajele înghețate de pe acoperișul munților! Cred că ne-ar sta tare bine înainte de sărbători, pe Vârful Roșu 2469 m și pe Iezerul Mare la 2463 m altitudine, admirând zăpada și crestele alpine!
Perioada: 18 - 20 decembrie 2026
Ghid de turism autorizat atestat nr. 11556 din 12.12.2025, eliberat de Ministerul Turismului / Lider tură cu experiență și rigoare în siguranța pe munte, Răzvan Toșa (Jurnal Montan).
Tarif: 400 lei/persoană și include două nopți de cazare la cabana Bătrâna, trei mese constând în cina de vineri seara, micul-dejun și cina de sâmbătă, o surpriză din partea cabanierului (vorbim pe WhatsApp), ghidajul montan profesionist și consilierea înainte de tură. Locurile sunt deja rezervate la Cabana Bătrâna. Se doarme în camere cu paturi mari suprapuse, se face focul în sobe, avem acces la internet wi-fi și baie în cabană; plata pentru băuturi și alte produse separate de ce este inclus în preț se face cash la bar. Cabana este dotată cu 13 locuri.
Pentru înscrieri vă rugăm să ne scrieți prin mesaj privat pe Facebook, pe WhatsApp la 0735 244 947 sau pe adresa de email contact@jurnalmontan.ro cu subiectul titlului turei.
Întâlnirea noastră și plecarea:
În funcție de starea drumului, vom lăsa mașinile la cabana Voina vineri seara și avem de parcurs un drum lejer forestier de 3,6 km timp de 1 oră și 15 minute sau vom merge cu mașinile până aproape de cabana Bătrâna, înaintea râului, și de acolo mai facem 10 minute pe jos până la cabană. Seara o vom petrece la cabană unde vom discuta despre tură și echipament și ne vom odihni pentru a doua zi.
Itinerariu/Organizare:
Sâmbătă dimineață devreme, de la Cabana Bătrâna vom porni pe traseul marcat cu cruce albastră (Piciorul Iezerului), vom coborî spre Lacul Iezer și Refugiul Iezer, urcăm pe o pantă spre Iezerul Mic și apoi direct spre Vârful Iezerul Mare (2463 m). De aici, vom continua încă aproximativ 30 de minute spre Vârful Roșu (2469 m), cel mai înalt vârf din Masivul Iezer-Păpușa, unde ne vom bucura de panorama spectaculoasă și vom face fotografii de iarnă.
La întoarcere pe același traseu ne vom caza la Cabana Bătrâna, unde vom servi cina, vom depăna amintiri și vom sta la povești până seara târziu. Surpriza vine tot atunci 😊
Duminică ne vom trezi de dimineață, vom servi micul dejun și ne vom pregăti de plecare. Ne vom lua la revedere și ne îndreptăm spre casele noastre, păstrând în minte amintiri și clipe frumoase de pe crestele din Munții Iezer-Păpușa.
Detalii traseu drumeție:
- Data: 18 - 20 decembrie 2026
- Traseul: Cabana Bătrâna – Piciorul Iezerului (cruce albastră) – Refugiul Iezer (punct albastru) – Vf. Iezerul Mic - Vf. Iezerul Mare 2463 m – Vf. Roșu 2469 m și retur.
- Dificultate: Medie spre dificilă, necesitând o bună pregătire fizică, anduranță, pentru deplasare în condiții de iarnă.
- Durata traseului: aprox. 9-10 ore dus-întors de la cabană spre Vf. Roșu și retur
- Condiție fizică: Bună pregătire fizică, adaptată la mersul pe zăpadă și diferențe de nivel specifice iernii pentru a urca 1750 m diferență de nivel.
- Locuri disponibile: 13 (capacitatea cabanei)
- Zona unde parcăm mașinile: Cabana Voina / zona de dinainte de râu spre cabana Bătrâna (în funcție de starea drumului).
- Orele de întâlnire și plecare: Se vor discuta în detaliu într-un grup privat de WhatsApp cu participanții.
- Ne asigurăm transportul până la cabana Voina, DJ 734, Lerești, jud. Argeș.
Înscriere la tură: Prin mesaj privat pe Facebook, pe WhatsApp la 0735 244 947 sau pe adresa de email contact@jurnalmontan.ro cu subiectul titlul turei. În caz că nu mai puteți participa, vă rog să mă contactați cu cel puțin 3 zile înainte pentru a putea elibera locul pentru o altă persoană, locurile fiind limitate.
*Atenție! Pentru a urca munții este necesar să aveți un stil de viață activ, să vă antrenați, să folosiți bicicleta, să mergeți la înot sau la sala de escaladă! Dacă vreți să ne însoțiți pe creste este bine să vă pregătiți fizic și să faceți mișcare!
*Dificultatea rutei propuse este una medie spre dificilă și necesită o bună pregătire fizică, adică să fiți capabili să urcați prin zăpadă, vânt sau temperaturi scăzute și să coborâți mai apoi spre cabană peste 1500 m diferență de nivel!
Prognoza meteo
Se va anunța cu 3 zile înainte de tură prin postare în cadrul grupului privat de WhatsApp.
Echipament obligatoriu
Vă recomand să vă completați lista cu necesarul de pe site: https://jurnalmontan.ro/lista-echipamentelor/. Nu este nevoie de harta locației, busolă, GPS, altimetru, stații emisie – liderul grupului le va asigura.
Atenție - Această tură necesită echipament specific de alpinism de iarnă: colțari și piolet.
- Bocanci de iarnă cu talpă aderentă, impermeabili, care să acopere glezna (exclus orice alt tip de încălțăminte).
- Rucsac de tură (30-40L).
- Pantaloni de munte (impermeabili, anti-vânt și respirabili).
- Bluză cu mânecă lungă sintetică / lână merino (exclus bumbac).
- Polar.
- Geacă tip hardshell/softshell (impermeabilă, anti-vânt și respirabilă).
- Geacă de puf.
- Căciulă / Bandană.
- Mănuși călduroase de iarnă.
- Ochelari de soare polarizați.
- Apă (total de 2L minim) sau termos cu lichide calde/reci, ceai, cafea.
- Batoane energizante, mix nuci și semințe / sandwich / fructe / mâncare pentru tură
- Lanternă frontală cu baterii încărcate + rezervă.
- Bețe de trekking (opțional).
- Obligatoriu: Colțari de tură și piolet de tură
- Parazăpezi.
- Haine de schimb / dormit pentru cabană.
- Trusă de îngrijire personală.
Tariful include:
- 2 nopți de cazare la cabana Bătrâna, cabana fiind încălzită cu sobe pe lemne. Atenție, vom sta într-o cameră bine amenajată și încălzită, dar vă recomandăm să aveți la voi sac de dormit.
- Cina de vineri seara 18 decembrie și micul dejun și cina de sâmbătă 19 decembrie 2026.
Tariful nu include:
- Transportul (în acest sens, vă stăm la dispoziție să vă ajutăm pentru a vă grupa mai mulți colegi pe mașinile participanților).
- Alte servicii care nu sunt specificate mai sus.
Mențiuni
Vă rog să respectați ora de plecare cât și echipamentul obligatoriu. Traseul se poate modifica în funcție de condițiile meteo și de starea acestuia. În cadrul turelor organizate de Jurnal Montan avem o serie de reguli menite să ne ajute să avem grijă de sănătatea și siguranța individuală și colectivă a participanților.
Fiecare traseu este atent documentat și planificat astfel încât să ne putem bucura în voie de frumusețea locurilor vizitate, să putem face suficiente pauze de odihnă, hidratare și fotografii. Ritmul de mers va fi stabilit în funcție de teren și de grup, de către liderul grupului.
Se va merge pe un traseu clar stabilit și nu ne vom abate pe trasee adiacente cu riscul de a ne despărți. Siguranța pe munte este clar mai importantă decât obiectivul propus. Deciziile de a ne întoarce în siguranță vor fi discutate cu grupul iar deciziile definitive vor fi luate de către liderii grupului. Pauzele vor fi anunțate din timp. Liderul de grup are calificările necesare de acordare al primului ajutor în caz de nevoie și trusa de prim ajutor.
Liderul grupului își rezervă dreptul de a interzice turiștilor participarea la tură, dacă aceștia nu au echipamentul montan recomandat în lista de mai sus.
În niciun caz nu se acceptă:
- Consumul de alcool sau alte substanțe pe traseu
- Nimeni nu va rămâne nesupravegheat sau în urmă
- Nu se abandonează persoane pe traseu
- Conflictul cu ceilalți participanți
Se recomandă odihnă și hidratare corespunzătoare înainte de tură!
Vă puteți înscrie în tură doar prin achitarea unui avans de 50% din tarif până la data de 7 decembrie 2026!
Pentru alte informații despre costuri, rută, transport, echipament necesar și ghidaj, precum și pentru înscrieri vă rugăm să ne scrieți la adresa: contact@jurnalmontan.ro sau WhatsApp: 0735 244 947 – Toșa Răzvan, Ghid de turism.
Vrei să mergi pe munte în siguranță?
Te ajut cu planificarea traseului, echipamentul potrivit și tehnicile de care ai nevoie ca să pleci pregătit. Scrie-mi și stabilim împreună următoarea drumeție.
Contactează-măAbonează-te la newsletter!
Nu pierde niciun detaliu atunci când vine vorba de tehnici și sfaturi montane.
100% tehnică montană, fără spam!

Bine ai venit.
Sunt Răzvan Toșa, iar de peste 10 ani muntele este mediul în care mă dezvolt, învăț și pe care îl explorez cu un respect profund. Acest proiect s-a născut din dorința de a oferi o platformă dedicată integral educației montane, siguranței și pregătirii tehnice. Misiunea mea este să învăț noua generație cum să abordeze muntele corect și responsabil.
Citește despre mine →Poate te interesează și alte articole

Prima ta tură de iarnă pe munte: ce trebuie să știi înainte să pleci

Lanțul Trofic al Ursului: Unde Ne Încadrăm Noi și Cum Să Rămânem În Siguranță Pe Traseu

Metodele esențiale de orientare și navigare în viscol și whiteout extrem in munti (cu statistici)
Comentarii (0)
Fii primul care lasă un comentariu.