Ziua 1 – Startul unei aventuri epice în Munții Făgăraș
Ziua 2 – Pe Custurile Făgărășene
Ziua 3 – Întâlnirea cu răsăritul in mijlocul furiilor de creastă
Ziua 4 – Liniștea de după război
Ziua 5 – Tălpile dor și drumul e lung
** Sursele de apă
** Echipamente și recomandări
** Traseul parcurs de noi în format GPX
** Refugiile din creasta Munților Făgăraș
Cu o dorință aprinsă de a cuceri întreaga creastă a Făgărașului, am pornit din localitatea Turnu Roșu spre Cabana Plaiul Foii din Zărnești, având în față 92 de kilometri pe parcursul a 5 zile. Prima zi a început devreme, când am ajuns cu mașinile la Mănăstirea Turnu Roșu. Acolo, ne-am echipat corespunzător și am pornit pe traseul marcat cu bandă roșie, gata să înfruntăm potecile.
Drumul ne-a purtat prin Saua Corbului, peste Vârful Tătaru, Vârful Moașa, Vârful Suru și Budislavu, urcând constant și oferindu-ne priveliști impresionante ale lanțului muntos. După 9 ore de efort susținut și 17,5 kilometri parcurși, am ajuns la Lacul Avrig, unde am montat corturile și ne-am odihnit pentru următoarea zi. Atmosfera în tabără era plină de entuziasm, iar apusul reflectat în apele lacului a făcut ca efortul să merite pe deplin.
După ce ne-am montat corturile la lumina frontalelor, obosiți dar încântați de reușita primei zile, am început să scoatem pungile cu mâncare. Am încălzit apă pentru o porție de noodles fierbinți, perfectă pentru a ne încălzi trupurile epuizate de drumul lung. Aerul devenea tot mai rece, așa că ne-am pus repede gecile de puf, savurând cu grijă fiecare înghițitură de supă caldă. În jurul nostru, lacul Avrig părea nemișcat sub lumina blândă a lunii pline, iar cerul senin, presărat cu stele, ne promitea o noapte liniștită.
Dar liniștea era doar aparență. Munții Făgăraș aveau alte planuri pentru noi în acea noapte…
Luna acoperea cerul cu o lumină palidă, înconjurată de stele, creând o atmosferă magică în jurul lacului Avrig. După câteva fotografii pentru a imortaliza momentul, am decis că e timpul să ne odihnim. Urma o a doua zi solicitantă, cu o traversare tehnică prin Custura Sărății, până la impunătorul Vârf Negoiu. Așa că ne-am refugiat rapid în sacii de dormit, dorind să adunăm cât mai multă energie pentru ce urma.
Dar liniștea nu a durat mult. Luna, lacul și Făgărașii s-au unit într-un complot neașteptat. Un front de aer cald, venit probabil din sud, s-a întâlnit cu cel rece din căldarea glaciară a lacului Avrig, iar luna, ascunsă acum după un nor amenințător, a lăsat scena pregătită pentru o furtună pe cinste. Făgărașii, ca un dirijor măreț, au orchestrat spectacolul naturii: ploaia a început să cadă cu intensitate, iar vântul lovea corturile noastre cu forță. Pământul, sătul de atâta apă, începea să cedeze, înecându-se în cantitatea enormă de lichid ce venea din cer.
M-am trezit imediat, cu frontala încă pe cap, și am auzit sunetul amenințător al picăturilor mari de ploaie. Parca vroiau să pătrundă direct în cort. Am deschis ușor fermoarul plasei pentru a privi afară, iar scena nu era deloc încurajatoare. Cortul meu, ușor și compact, ideal pentru transport, începea să fie înconjurat de apă. La marginea ușii, pământul nu mai putea absorbi apa care se ridica rapid, ca și cum cei trei actori – Luna, Făgărașii și Lacul Avrig – își jucau rolurile într-o piesă dramatică, lăsându-ne captivi în mijlocul ei.
Timp de trei ore am fost asediați de o ploaie violentă, iar din jumătate în jumătate de oră mă trezeam, sperând și rugându-mă ca pământul să fie milostiv și să înghită cantitatea imensă de apă care amenința să ne smulgă corturile din loc. Mana mea atingea tenda ce stătea direct pe un strat de apa, intre pământul saturat, iar cortul părea să plutească, parcă în derivă. Singurele lucruri care mă țineau în loc erau cuiele adânc înfipte, ca niște ancore care preveneau transformarea cortului meu într-o Arcă a lui Noe.
În cele din urmă, am cedat oboselii și am adormit, deși doar pentru câteva ore. M-am trezit la 5:30 dimineața, ca un soldat după o bătălie. Eram epuizat, dar profund mulțumit că am supraviețuit furiei primei zile din Făgăraș. A fost o noapte lungă, dar în cele din urmă, am trecut testul muntelui, pregătiți pentru provocările ce urmau.
M-am trezit primul, pe la 6:30, și am deschis cortul, ieșind în aerul proaspăt al dimineții. Apa care ne pusese la încercare în noaptea precedentă se retrăsese, iar luna, parcă mulțumită de spectacolul oferit, dispăruse încet din cer. În locul ei, soarele își trimitea primele raze palide, luminând ușor corturile și ridicând speranța unei zile mai blânde.
Cu gândul la provocările tehnice ce ne așteptau în Custura Sărății și spre Vârful Negoiu, am început să scotocesc rapid prin rucsac după arzător și cafea. Grăbit, am luat ibricul și m-am dus la pârâul din stânga potecii, cum coboram din Portița Avrigului, la nord-vest de lac, să iau apă. În timp ce mă întorceam, colegii mei începuseră să se dezmorțească încet. Am pus repede cafeaua la fiert, iar, în timp ce sorbeam din cana aburindă, am început să povestim peripețiile din noaptea trecută, acum cu zâmbete și un pic de ușurare. Spectacolul oferit avea sa se resimta in toti pe parcursul celor 5 zile, iar Fagarasul nu terminase inca cu noi.
După ce ne-am strâns lucrurile și le-am îndesat în rucsaci, ne-am aruncat echipamentele grele pe spate și, cu gândul că suntem gata de drum, am pornit către următoarea provocare. Ne așteptau aproximativ 13,8 kilometri de parcurs și o diferență de nivel de 1.300 de metri. În mod normal, nu ar fi fost o dificultate prea mare, dar fiecare avea în spate un rucsac de aproape 20 kg, ceea ce ne-a încetinit ritmul.
Vârful Scara ni se înălța în față, impunător și amenințător, dar am păstrat un ritm constant, ajungând relativ rapid la el. După câteva poze de pe vârf, am coborât spre Refugiul Scara, unde am făcut o pauză binemeritată. Am intrat în refugiu și ne-am scris în caietul de ture, lăsând câteva impresii despre traseul parcurs până atunci. Eu și Alex am decis să coborâm câteva sute de metri la un izvor din apropiere, pentru a umple bidoanele de apă, în timp ce restul grupului a pornit încet înainte, pierzându-se în ceața ce acoperea Musceaua Scării.
Nu ne-am făcut griji, am luat repede apa și am pornit în grabă să-i ajungem din urmă. Drumul până în Șaua Șerbota, la 2.123 de metri altitudine, a fost destul de lin și plăcut, vremea fiind stabilă. Odată ajunși acolo, ne-am așezat pentru o scurtă pauză, savurând câteva guri de apă și doze de zahăr pentru energie. Cu privirile ridicate către Vârful Șerbota, ne-am dat seama că urcușul ce urma nu avea să fie atât de ușor pe cât sperasem. Muntele părea impunător și misterios, promițând provocări pe care nici nu le bănuiam încă.
Am început urcarea pe Vârful Șerbota, iar pe măsură ce avansam, norii de briză din nordul Făgărașilor au început să se prelingă peste muchii, acoperindu-ne într-un strat gros, pufos, dar extrem de umed și rece de ceață. Vizibilitatea a scăzut considerabil, iar fronturile de aer cald și rece s-au întâlnit, aducând cu ele o ploaie mocănească, neplăcută și sacaitoare, care ne-a însoțit până sus.
Ne-am acoperit rapid cu gecile de ploaie și am protejat tot echipamentul – inclusiv rucsacii și sacii de dormit care erau vulnerabili în fața umezelii. Ajunși pe Vârful Șerbota, deși vremea era departe de ideală, am reușit să facem câteva fotografii, prinse între rafalele de ceață și ploaie.
Ne-am consultat și despre traseul ce urma, încercând să estimăm câte ore ne-ar lua să traversăm Custura Sărății și să ajungem pe Vârful Negoiu. În fața noastră, Custura se ridica în toată splendoarea ei, cu “dinții” ascuțiți de șisturi cristaline, acum umezi și alunecoși, de parcă ne șoptea un avertisment: “Bine ați venit…pe aici nu se trece”.
Parcurgerea Custurii Sărății este, fără îndoială, una dintre cele mai tehnice și periculoase porțiuni montane din România, chiar și pe vreme bună. În condiții de ploaie și stâncă umedă, dificultatea se amplifică exponențial. Iarna, această trecere devine aproape exclusiv domeniul alpiniștilor experimentați, datorită riscurilor majore și a accidentelor din ultimii ani. Extragerea victimelor este extrem de dificilă, din cauza abruptului și a instabilităților atmosferice frecvente.
Din fericire, echipa noastră avea o experiență solidă în cățărat pe stâncă, ceea ce ne-a oferit un avantaj important. Am reușit să găsim prizele potrivite și să ne poziționăm corect picioarele pe stâncile umede, ceea ce ne-a permis să coborâm în siguranță. Comunicarea între noi a fost impecabilă, și astfel am reușit să traversăm cu succes această zonă tehnică. În fața noastră, Vârful Negoiu ne aștepta – al doilea cel mai înalt vârf din România, dar probabil cel mai dificil din multe puncte de vedere.
Negoiu, renumit pentru instabilitatea atmosferică ce domnește constant pe culmile sale, nu permite vizitatorilor să zăbovească. Într-adevăr, pe măsură ce am urcat printre șisturile ascuțite, muntele părea să se încline amenințător înaintea noastră, adăugând greutate fiecărui pas pe care îl făceam. Vremea nu ne-a fost prietenoasă. Vântul puternic, frigul tăios și umiditatea ne-au întâmpinat sus, fără niciun răgaz.
După câteva minute de bătălie cu elementele naturii, am reușit să facem rapid câteva poze, dar Negoiu nu ne-a permis să stăm prea mult. A fost ca și cum ne-ar fi „trântit ușa în față” și ne-ar fi împins către vale, îndrumându-ne rapid spre următoarea destinație: Vârful dintre Strungi, Strunga Doamnei și Refugiul Călțun.
La Refugiul Călțun, în sfârșit, ne-am putut odihni fără ploi torențiale și vânturi puternice, un moment de răgaz mult așteptat după o zi solicitantă. Această noapte promitea odihnă și liniște.
Alarma sună la ora 5 dimineața, iar ochii mei abia se deschid. Mă ridic din sacul de dormit, pipăi încet după frontala lăsată pe undeva prin dreapta mea și o aprind pe lumina roșie, ca să nu deranjez pe nimeni. Încă nu s-a luminat afară, dar știu că ne așteaptă o zi lungă – trebuie să parcurgem aproximativ 22 kilometri și estimăm cam 12 ore de mers până la Refugiul Viștea. Ah, cât aș mai fi dormit! Dar asta doar până pe la 12, neîntors. Măcar noaptea a fost caldă în refugiu, probabil și datorită faptului că am împărțit adăpostul cu alți cinci turiști – două fete din Elveția și trei din Spania.
Mi-am stabilit deja rutina: mă așez la masă, scot bidonul cu apă și-l torn în ibricul pregătit pe arzător. Încerc să fac cât mai puțin zgomot, să nu trezesc restul refugiului, deși știu că în curând toată lumea va fi pe picioare. Între timp, Roland deschide și el ochii și, în stilul său caracteristic, mă întreabă dacă am făcut deja cafeaua, chiar înainte să se ridice din pat. Probabil a devenit o obișnuință pentru noi doi, știind că suntem mereu primii care se trezesc, iar eu am grijă să fie gata cafeaua. Într-un fel, asta ne face diminețile mai suportabile, știind că ziua începe cu un strop de căldură și aromă.
Ne trezim toți din grup destul de rapid, și, pe rând, ne așezăm la masă, bucurându-ne de o cafea caldă care ne trezește simțurile. Începem să mâncăm copios din ce și-a pregătit fiecare. Eu am bulgur cu ciuperci și niște cârnați uscați, iar ceilalți își împart conserve, pateu, ouă fierte, cartofi fierți și terci – o masă simplă, dar plină de energie, exact ce aveam nevoie înainte de o zi solicitantă.
După ce am terminat de mâncat, ne echipăm rapid, verificându-ne rucsacii și protejându-ne din nou sacii de dormit. Ies primul pe ușă, iar restul grupului mă urmează, lăsând refugiul în liniște, cu respect pentru ceilalți care dorm încă. Afară, recapitulăm ruta zilei: Lăițel – Paltinu – Iezerul Caprei – Lacul Capra – Fereastra Zmeilor și tot așa, pe creastă, urmând banda roșie până la Refugiul Viștea. Este un traseu lung de aproximativ 22 km, cu o diferență de nivel cumulată de 2.000 m.
Cu planul bine stabilit, pornim la drum. Știm că astăzi ne așteaptă o zi lungă și obositoare, dar priveliștile și adrenalina ne împing înainte.
Urcarea pe Lăițel a început fără grabă, fiecare pas fiind calculat și ritmat. Ajungem pe vârf fără probleme, iar vremea părea să țină cu noi – norii erau puțini, vântul lipsea complet, iar priveliștea era una absolut încântătoare. Încrezător, am zis că vom avea o zi bună și frumoasă, dar ce nu știam atunci era că evenimentele ce vor urma aveau să ne pună la încercare abilitățile de leadership și ne vor forța să luăm decizii rapide pentru a proteja echipa.
Traseul de creastă pe care îl aveam de parcurs nu era unul extrem de tehnic, iar până și pasajul faimos „La 3 Pași de Moarte” fusese bine asigurat cu lanțuri. Cu toate acestea, n-am subestimat nicio clipă pericolul. Ne-am asigurat și am sporit atenția la siguranță, știind că muntele poate oricând să își schimbe fața. Vârfurile Arpașul Mare și Vârful Mircii le-am trecut surprinzător de repede, chiar și cu rucsacii grei în spate. Deși sunt vârfuri impunătoare, urcarea din această direcție, dinspre vest, este mult mai ușoară decât abordarea lor dinspre est, de la Lacul Podu Giurgiului.
Când am ajuns în apropierea lacului, ne-am dat seama că trebuie să ne refacem rezervele de apă după un drum lung și solicitant. Izvorul era însă la câteva sute de metri distanță și niciunul dintre noi nu era dispus să se îndepărteze de traseu pentru a-l căuta. Așa că am scos filtrul de apă, o soluție rapidă și practică, și am umplut toate recipientele direct de sub scurgerea lacului Podu Giurgiului. Apa rece și filtrata ne-a dat energia de care aveam nevoie pentru restul zilei.
Soarele începea să coboare, trimițând raze palide, în timp ce Luna își făcea loc pe cer. Ne apropiam de Șaua Podragu când, în fața noastră, am văzut un grup mare de oameni, adunați și discutând ceva animat. Am simțit că se întâmplă ceva important, deoarece erau vreo patru grupuri diferite, toate oprite în același loc. Fiind în frunte alături de Roland, am ajuns primii la ei și i-am salutat politicos, întrebându-i care este situația.
Am aflat rapid că două dintre grupuri abia se întorseseră de la Refugiul Viștea, unde plănuiau să înnopteze, însă refugiul era în plină reamenajare de către Serviciul de Voluntariat Montan. Asta însemna că nu se putea dormi acolo. Nu era o problemă pentru noi, însă, deoarece eram pregătiți cu corturile și plănuiam oricum să campăm lângă refugiu în acea noapte. Am mulțumit pentru informație și am discutat un pic cu ceilalți drumeți, după care ne-am continuat drumul, știind că, indiferent de condițiile de la Refugiul Viștea, noi vom fi în siguranță, gata să montăm corturile și să ne odihnim pentru ziua următoare.
După trei zile de munte și mulți kilometri parcurși, oboseala începea să își spună cuvântul. Genunchii noștri erau chinuiți, iar Roland simțea deja epuizarea cu dureri cumplite. Chiar și eu începeam să mă resimt, mai ales în tălpi și călcâie, probabil din cauza bătăilor constante ale bocancilor cu rucsacul de 20 kg pe umeri. Pe măsură ce ziua se apropia de sfârșit și inserarea devenea tot mai rapidă, ceilalți drumeți întâlniți pe creastă începuseră deja să-și monteze corturile în șaua Vârfului Podu Giurgiului, un loc aparent ferit de vânt.
Ne-am oprit și noi să discutăm opțiunile. Zona părea un adăpost bun pentru corturi, dar gândul că ne aflam încă departe de Refugiul Viștea ne neliniștea. Grupul era împărțit – o parte dintre noi ar fi vrut să se odihnească aici, însă dorința de a avansa și de a fi mai aproape de obiectiv ne-a împins să continuăm. Decizia nu era ușoară, deoarece drumul până la refugiul Viștea includea și o urcare solicitantă pe Vârful Viștea Mare, o provocare serioasă după 9 ore de mers.
Cu toate acestea, grupul a hotărât să mergem mai departe, iar eu am executat fără prea multe comentarii, deși aveam o vagă presimțire că poate ar fi fost mai înțelept să ne oprim acolo. Ceea ce avea să urmeze avea să confirme acest gând.
Atunci ne-am pus în mișcare pe curba de nivel, îndreptându-ne spre Șaua Ucea Mare, Corabia și Vârful Ucea Mare. Fiind în față cu Roland, i-am spus că trebuie să găsim un loc plat pentru corturi cât mai repede, deoarece mai aveam doar 30 de minute de lumină, iar frigul deja începea să se simtă tot mai puternic. Am căzut de acord că după Vârful Ucea Mare, între Ucișoara și Șaua Orzăneaua, nu aveam nicio șansă să montăm corturile – doar o potecă stâncoasă și abrupturi în partea de nord. Așadar, decizia era clară: trebuia să ne orientăm rapid spre Ucea Mare și să căutăm acolo un loc de campare.
Ne-am oprit și i-am așteptat pe ceilalți doi membri ai echipei, care erau la aproximativ 50 de metri în spatele nostru. Le-am comunicat situația: nu vom putea urca în condițiile actuale pe Vârful Viștea, așa că trebuia să încheiem ziua aici, aproape de Ucea Mare. Niciunul dintre noi nu urcase vreodată pe acest vârf cu intenția de a campa acolo, dar asta nu era o problemă. Le-am spus că voi merge înainte, să inspectez zona sub vârf și să văd dacă găsesc un loc bun de cort.
Urcând serpentinele pe o pantă abruptă de 350 de metri, le-am promis că le voi transmite situația prin stație de îndată ce ajung sus. Așa cum intuiam, zona era mai plană, iar câteva locuri păreau acceptabile pentru corturi. Am transmis în stație că am găsit niște locuri bune și le-am sugerat să urce ușor până la mine, astfel încât să ne campăm înainte ca întunericul și frigul să se instaleze complet.
Câteva minute mai târziu, colegii mei ajung și ei sub vârful Ucea Mare și, surpriză, observăm că cineva mai campase aici înaintea noastră. O mică masă improvizată din trei pietre plate stătea mărturie. Eram încântați – nu eram primii care descoperiseră acest loc strategic pentru corturi. Am montat rapid corturile și ne-am pregătit o cină caldă, o supă de noodles și un ceai. După o zi lungă de mers, era timpul să ne odihnim. Apusul văzut din acest loc, cu priveliște către creasta Făgărașului, a fost de departe cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată. Dar, în ciuda frumuseții sale, avea să fie și cea mai friguroasă noapte.
După câteva înghițituri de supă și ceai fierbinte, am decis să stingem lumina și să ne retragem în sacii de dormit. Părea liniște, iar somnul ne-a prins rapid. Dar pe la ora 1:30 noaptea, Ucea Mare a decis că nu ne vrea acolo. Temperatura a scăzut brusc, aproape de limita înghețului. Condensul din cortul meu ușor, fără supratentă, s-a transformat în gheață. Am dat cu mâna pe interior și am simțit crusta de gheață – nu era bine. Am știut că noaptea va fi mult mai friguroasă decât mă așteptasem. M-am îmbrăcat rapid cu geaca de puf și mi-am tras căciula pe cap, încercând să mă pregătesc pentru frig.
Am închis lanterna și am încercat să adorm din nou, dar atunci a început adevărata provocare. Un vânt puternic și uscat a lovit corturile noastre, smucindu-le din toate încheieturile. Cordelinele vuiau ca niște corzi tensionate de chitară, iar Ucea Mare și Făgărașul păreau să cânte și să danseze împreună într-o furtună glacială. Am estimat că vântul sufla cu peste 60 km/h. Mă țineam de interiorul cortului, încercând să-l stabilizez. Dacă nu ar fi fost rucsacul meu de 20 de kilograme și greutatea mea de 80 de kilograme, vântul m-ar fi ridicat cu tot cu cort și m-ar fi aruncat direct în valea Ucea Mare într-un sarcofag de gheață!
Timp de trei ore și jumătate, am fost captivi într-un vârtej haotic de vânt și îngheț. Zgomotul vuietului părea o simfonie glacială, iar tot ce puteam face era să mă rog ca furtuna să se oprească. Somnul era imposibil, dar speram să reziste corturile și să ne lase măcar câteva ore de odihnă înainte de a porni din nou la drum.
Încercam să-mi imaginez ce făceau băieții în celelalte corturi, care erau mult mai înalte și mai vulnerabile în fața furiei naturii. Cu toate că eram epuizat, m-am gândit că nu poate fi mai rău și am lăsat corpul să se odihnească, luptând cu oboseala și frigul. Într-un fel, fie că am adormit cu adevărat sau nu, m-am lăsat prins de vuietul vântului, până când cântecul furtunii a început să-mi pară o hipnoză ciudată. Am adormit.
Dimineața, ceasul a sunat la 6:30, și m-am trezit dezorientat, cu cortul încă acoperit de crusta de gheață. Deschid încet fermoarul și ies afară. Era încă foarte frig, dar, din fericire, concertul glacial al nopții se terminase. Luna părea mulțumită și începea să cedeze locul unui soare timid, care promitea să ne încălzească corturile mai târziu.
M-am îndreptat spre cortul lui Roland și Alex, unde am văzut o lumină. Când i-am întrebat cum au trecut de noaptea furtunoasă, mi-au spus că nu au dormit deloc. Vântul era atât de puternic încât le îndoia cortul, și la un moment dat chiar credeau că vor fi luați de pe creastă. Alice, la rândul ei, mi-a mărturisit că nici ea nu a dormit și că i-a fost frig toată noaptea. E clara treaba, imi spun.
Situația nu era tocmai roz. Eram toți epuizați, și gândul că urmează să ne luptăm cu alți kilometri dificili, în condiții similare, ne dădea fiori. Mai ales că, în a cincea zi, ne așteptau 33 de kilometri de marș continuu, ceea ce părea o adevărată provocare dacă nu reușeam să ne odihnim suficient.
O nouă zi, o nouă provocare. Astăzi ne aștepta un traseu de aproximativ 15 km, cu o diferență de nivel de numai 882 m, pe un drum deja cunoscut de echipa Vertical Xplore, parcurs cu un an înainte, dar cu o greutate mult mai mică. De data aceasta, însă, rucsacii încărcați și oboseala acumulată din zilele trecute adăugau o dimensiune suplimentară provocării.
Planul nostru era să urcăm pe Vârful Viștea Mare, să atingem cel mai înalt punct din România, Vârful Moldoveanu, și apoi să coborâm spre refugiul Viștea Mare. Acolo, aveam de gând să ne regrupăm, să luăm apă din izvoarele din apropiere și să ne odihnim puțin. După această pauză, ne-am propus să continuăm traseul spre Hartopul Ursului, Gălbenele, Vârful Gălășescu Mare și Mic, trecând pe la refugiul din Fereastra Mică, proaspăt renovat de echipa “In slujba muntelui”. Era reconstruit cu ajutorul multor voluntari și remarcat pe traseu cu noi stâlpi de orientare.
Pe măsură ce ne apropiam de Fereastra Mare a Sâmbetei, ne-am adus aminte de Colțul Bălăceni, o aventură recentă de cățărare pe Muchia Nord-Vestică, alături de Vertical Xplore și Jurnal Montan. Am trecut pe lângă Iezerul și Cheia Bandei, îndreptându-ne spre locuri mai izolate, cum ar fi La Fundu Bandei, Zârna și, în final, refugiul din Curmătura Zârnei, unde speram să găsim liniște și odihnă după o altă zi lungă.
Cu toate că traseul era familiar, oboseala acumulată și vremea foarte calduroasa acum, ne puteau pune la încercare si consumam mai multa apa decat ne asteptam. Dar spiritul de echipă și experiențele trecute ne ofereau încredere că vom reuși să trecem și peste această zi plină de provocări montane.
Ajunși la refugiu în Curmătura Zârnei, ne-am instalat rapid sacii de dormit și izoprenele, bucuroși de un loc curat și bine întreținut. Am reușit să culeg câteva ramurele de ienupăr, cu gândul să prepar un ceai antiinflamator pentru a ne alina durerile și oboseala acumulate. După ce ne-am odihnit puțin, m-am hotărât să plec după apă, având în vedere consumul ridicat de lichide din cauza căldurii de peste zi.
Izvorul despre care știam, situat la 250 de metri mai jos într-o vale abruptă, se dovedea a fi aproape secat, apa prelingându-se abia vizibil pe niște lespezi de piatră. Nu reușeam să colectez aproape nimic, așa că m-am întors dezamăgit la echipă și le-am comunicat că resursele noastre de apă sunt extrem de limitate. Singura opțiune viabilă era pârâul Zârna, situat mult mai jos în vale, care curgea puternic în mici cascade.
Coborârea până la pârâu presupunea o distanță de aproximativ 600 de metri, iar urcarea ar fi fost extrem de abruptă pe aceiasi distanta. În acel moment, resursele mele de energie erau complet epuizate, ca un bec care stă să se ardă. Totuși, trebuia să luăm o decizie – fie ne asumam efortul coborârii și urcării, fie gestionam extrem de atent puțina apă pe care o mai aveam la dispoziție.
Am discutat cu echipa, conștienți că fără apă nu am putea continua în condiții bune a doua zi mai ales ca aveam nevoie de ea sa ne pregatim si cafeaua de dimineata.
Alex, ca de obicei, ne-a sărit în ajutor, anunțându-ne că se simte în stare să coboare singur până la pârâul Zârna pentru a aduce apă. Îl cunoșteam bine pe Alex, poreclit “Omul Bionic” datorită energiei și anduranței sale ieșite din comun, așa că aveam încredere în el. Am golit un rucsac, am adunat toate bidoanele și recipientele pe care le aveam, i-am dat un spray de urs, o frontală și o stație radio, pentru a putea comunica în caz de nevoie.
Alex s-a echipat rapid și a plecat în viteză, lăsându-ne pe noi să așteptăm cu sufletul la gură. După câteva minute, am încercat să-l contactăm prin stație. O dată, de două ori, de trei ori… nimic. Doar un fâsâit slab de la undele radio. M-am uitat la Roland, el la mine, și pentru câteva momente am rămas înghețați de teamă, întrebându-ne dacă totul este în regulă. Știam că Alex este descurcăreț în orice situație, dar grija tot ne cuprinsese.
După câteva minute care au părut o eternitate, Alex a răspuns în sfârșit în stație, spunându-ne că a ajuns la pârâu și umple toate sticlele cu apă rece ca gheața. Apoi, s-a grăbit să urce înapoi, înainte să se lase noaptea de tot. Am răsuflat ușurați, iar câteva minute mai târziu, Alex a intrat pe ușă cu sticlele pline, transpirat și obosit, dar triumfător. Ne-am repezit cu toții să-l felicităm și să-i mulțumim pentru curajul și efortul depus.
Imediat, am pus un litru de apă pe arzător, lăsând-o să dea în clocot, și am tăiat cu grijă crenguțele de ienupăr pe care le-am adăugat în ibric. Mirosul proaspăt de conifere a început să umple refugiul, aducându-ne un sentiment de liniște și căldură. În timp ce ceaiul fierbea, ne-am așezat să mâncăm câte ceva din proviziile rămase, știind că mâine rucsacii vor fi mai ușori, după ce am consumat cea mai mare parte din mâncare.
A fost un moment de relaxare bine meritat după o zi lungă și plină de provocări.
Sting focul și iau ibricul, în timp ce toată lumea se grăbește să-și toarne licoarea fierbinte în căni. Stăm cu toții în jur, cu mâinile strânse pe cănile din metal, lăsând căldura să ne învăluie în timp ce savurăm fiecare înghițitură din ceaiul medicinal. Mirosul proaspăt de ienupăr și căldura plăcută ne dau o stare de liniște după ziua grea.
Schimbăm câteva vorbe, discutăm despre traseul de a doua zi și stabilim ora de trezire, fiecare fiind de acord că odihna e esențială. Cu planul stabilit, ne retragem în sacii de dormit. Noaptea e liniștită, fără vânt, și atmosfera din refugiu e caldă și reconfortantă. Cu trupurile obosite și mințile relaxate, adormim aproape instantaneu, simțindu-ne în siguranță și recunoscători pentru acele momente de pace pe crestele Făgărașului.
Ultima zi de creasta începe devreme, conștienți că avem în față cel mai lung segment din întreaga tură – aproximativ 32 km pe care estimăm că îi vom parcurge în circa 9 ore și jumătate. Deși diferența de nivel este relativ mică, de 680 de metri, distanța și oboseala acumulată ne vor testa din plin rezistența.
Ne trezim devreme, pregătim micul dejun, încercând să consumăm aproape toate proviziile pentru a ne ușura rucsacii. Totuși, ne păstrăm câte o ciocolată pe care să o savurăm în ultimii kilometri, în cazul în care avem nevoie de un impuls de energie. Ne echipăm rapid, strângem rucsacii, care ar trebui să fie mai ușori acum, dar după toate zilele petrecute pe munte, încă par incredibil de grei.
Știm că vom străbate o parte bună din poalele Făgărașului de Est, așa că adoptăm un tempo constant, care să ne permită să rămânem eficienți, dar să nu ne extenuăm prematur. Drumul este lung, iar tălpile resimt fiecare pas, dar trebuie să mergem înainte. În dimineața aceasta ne întâmpină ceața obișnuită a muntelui, însă suntem siguri că, pe măsură ce coborâm, vremea va deveni din ce în ce mai călduroasă.
Ritmul nostru este constant, iar pe măsură ce avansăm, trecem pe lângă culmile Fata Unsa, Ludișorul și Curmătura Brătilei. În acest punct, observăm activitatea Asociației Montana Carpați, care începe lucrările la un nou refugiu alpin lângă cel vechi, o inițiativă importantă pentru drumeții ce vor urma aceste trasee în viitor.
Odată ce trecem de ultima bornă importantă a crestei, refugiul Comisul, observăm semnele lăsate de cei care probabil au petrecut noaptea acolo. Crenguțele de conifere și foliile de supraviețuire stau mărturie a eforturilor de a improviza un adăpost cât mai confortabil. Ne continuăm drumul, iar la Vârful Lerescu, la 1690 m altitudine, intrăm în zona jnepenișului și începem să ne apropiem de liziera pădurii.
De aici, peisajul se schimbă treptat, intrăm în pădurea mixtă de conifere și foioase, atât de așteptată după zilele petrecute în golul alpin. Coborârea devine abruptă, dar o abordăm cu hotărâre, urmând poteca șerpuită prin pădure până la Cantonul Silvic Rudarita. Acolo ne oprim pentru o pauză scurtă la gura pârâului Bârsa Groșetului, unde ne reumplem sticlele cu apă pentru ultimul segment de traseu, cei 12,5 km care ne despart de Cabana Plaiul Foii.
Știm că urmează porțiunea finală, așa că profităm de momentul de pauză pentru a mânca ciocolata pe care o păstrasem pentru un boost de energie. Cu forțe proaspete și hidratați, pornim din nou la drum, intrând pe drumul forestier. Kilometru cu kilometru, simțim cum ne apropiem de final, dar și cum corpul își cere drepturile după zilele lungi și intense de pe munte.
Atmosfera devine tot mai relaxată pe măsură ce avansăm, gândindu-ne deja la momentul când vom ajunge la Plaiul Foii, locul ce marchează încheierea acestei expediții de neuitat prin creasta Făgărașului.
Când am început să vedem fumul ridicându-se din coșurile caselor, am știut că suntem aproape de civilizație. După cinci zile pline de aventură, am ajuns în sfârșit în parcarea Cabanei Plaiul Foii, unde acum era plin de turiști și mașini. Ne-am lăsat rucsacii jos lângă mașină și, în acel moment, am realizat că am reușit. Ne-am îmbrățișat, ne-am felicitat și am pornit spre orașul Zărnești, unde o pizza mult așteptată ne-a însoțit în timp ce povesteam toate momentele de neuitat din această expediție.
După masă, ne-am urcat în mașini și fiecare și-a început drumul către casă. Așa s-a încheiat aventura noastră de cinci zile alături de echipa Vertical Xplore și Jurnal Montan, după ce am străbătut creasta Munților Făgăraș pe o distanță de 92 km în 27 de ore de mers efectiv.
Mai jos, vă voi oferi detaliile tehnice ale acestei ture, echipamentele folosite și câteva sfaturi utile pentru cei care doresc să încerce la rândul lor traversarea crestei Făgărașului.
Noi ne-am inspirat si orientat dupa aceste descrieri avand in vedere sursele de apa (autor mariusradu.ro) cu cateva adaugiri dar si o harta dupa care va puteti orienta:
Harta cu traseul si sursele de apa de pe traseu dar si obiective. Recomand sa aveti la voi un filtru de apa pentru momentele cand nu aveti vreun izvor si vreti sa filtrati apa din lacuri. Va recomand cu 100% incredere filtrele Sawyer Mini.
- mănăstirea Turnu Roșu: izvor sub troița de peste drum de mănăstire și la 500 metri în sus pe drum, la un fost canton forestier.
- sub Vârful Chica Fedeleşului, cca. 45-60 min. din șaua Corbului (Chica Pietrelor), chiar în potecă.
- şaua Apa Cumpănită, mai multe izvoare, la nevoie trebuie căutat unul cât mai curat, mai puţin călcat de animale.
- zona de obârșie a Pârâului Suru, între Șaua Suru și Șaua Budislavu, mai multe izvoare, unele probabil sezoniere.
- lacul Budislavu.
- lacul Avrig; apa din lac nu e recomandată pentru consum; pârâul emergent poate fi folosit pentru spălat. Există însă un pârâu în stânga potecii (cum coborâm din Portița Avrigului), la nord-vest de lac, având apă bună… şi un pârâu (poate sezonier) mai sus, coborând din şaua Avrigului, în dreapta (poate fi accesat fiind pe drum, mai departe de locul de campare de la lac).
- la sud de șaua de la vest de Vf. Gârbova (Ică Giurgiu).
- în şaua Scara, spre sud, la 5 minute de refugiu.
- la sud de Custura Sărății, la 20-30 minute (zona de obârșie a Izvorului Negoiului).
- lacul Călțun, chiar în potecă după ce treci de lac pe peretele care se lasă din Creasta Crenelată (absent în verile secetoase). Deasemenea, se mai poate căuta pe peretele de sub Vf. Lespezi sau mai jos, pe poteca ce coboară la Piscu Negru.
- în șaua dintre Turnul Paltinului și Vf. Lepșița (atenţie, zonă circulată de oi).
- zona lacurilor de la est de Vf. Lepșița (Ică Giurgiu).
- lacul Bâlea (necesită ocol prin căldarea Bâlei).
- lacul Capra, de preferat izvoarele care alimentează lacul.
- deasupra lacului Căpriţa, chiar în potecă (cruce albastră spre Cota 2.000) (Angela Vasilescu).
- sub Creasta Arpășelului (Căldarea Fundul Caprei) poteca intersectează mai multe izvoare, probabil sezoniere.
- în zona refugiului de sub Fereastra Zmeilor (la refugiu este un indicator către apă).
- lacul Buda, izvorul mare care alimentează lacul.
- Iezerul Podul Giurgiului, izvorul de alimentare a lacului, pe partea opusă a lacului faţă de poteca turistică.
- zona lacului Podragu (recomandam sa luati apa din lac numai cu filtru de apa)
- la sud de Șaua Ucea Mare (Ică Giurgiu).
- portița Viștei, izvoare la sud de creastă, la 10-30 minute.
- Iezerul Triunghiular, sub Moldoveanu, de căutat pâraie care se scurg din pereţii de sub vârf.
- pe coasta Muntelui Galbenele, izvor minuscul chiar în potecă, probabil sezonier.
- lacul de la sud-est de Gălășescu Mare (Ică Giurgiu).
- în Fereastra Mică a Sâmbetei, sub refugiu, izvor la 5 minute spre sud.
- în Fereastra Mare a Sâmbetei, izvor la 5 minute spre sud.
- lacul Urlea şi zona aferentă (departe de creastă).
- la sud de Curmătura Zârnei, pârâul Zârna (15-20 min) + ceva mai aproape de refugiu (indicator în refugiu). Ochiurile de apă din zona refugiului, oricât de fotogenice, nu au apă bună de băut.
- la est de Curmătura Zârnei, la aproximativ o oră de mers, suv Vf. Zârna, izvoare bune chiar în potecă.
- curmătura Brătilei, izvor bun la 5 minute spre nord (pe poteca spre Dejani).
- izvorul de sub Berevoescu, semnalat în potecă cu vopsea roșie, la 60-75 minute spre est de Curmătura Brătilei.
- lacurile Luțele, la sud de creastă (Ică Giurgiu).
- sub refugiul din zona Comisul, aproape de intrarea în pădure, stâlp indicator care arată, printre altele și un izvor la 300 metri.
- Rudăriţa, vis-a-vis de canton, în pădure.
Cap
- Căciulă/Bandană/Șapcă/
- Ochelari de soare polarizati
Maini
- Manusi (cele impermeabile sunt recomandate)
Corp
- 2 perechi – Bluză cu mânecă lungă sintetică sau merino (in sac de gunoi sau husa impermeabila)
- Polar (in sac de gunoi sau husa impermeabila)
- Geacă tip softshell (impermeabilă, anti-vânt și respirabilă)
- Geaca windstopper (foita)
- Geacă din puf (Temperaturile pe noapte au fost negative)
Pantaloni
- Pantaloni lungi (impermeabili de preferință). Daca nu sunt impermeabili, doua perechi
Incaltaminte
- 2-3 perechi – Sosete subțiri sintetice sau merino subtiri (in sac de gunoi sau husa impermeabila)
- Bocanci de drumetie 3 sezoane
- Apa 2L minim + filtru de apa
- Lanternă frontală cu baterii încărcate + rezerve
- Harta fizica muntilor Fagaras
- GPS Garmin eTrex32 si busola Suunto MC-2
- Harta offline cu sursele de apa pentru telefoane si traseele incarcate intr-o aplicatie GPS – recomand LocusMap
- Cuțit multi-tool
- Brichetă
- Sac de bivuac și/sau folie de supraviețuire
- Sac de dormit cu temperatură de confort -2 … -5 grade Celsius
- Saltea sau Izopren
- Cordelină/Paracord minim 2m
- Cană/recipient din metal
- Trusă prim-ajutor
- Cort
- Trusa de igiena personala
- Hartie igienica/servetele umede
- Saci de gunoi
- Arzator + butelie + ibric + lingura/furculita
- Bete de trekking
- Spray de urs/caini
- Stații emisie – recepție (walkie-talkie)
- Rucsac 45-60L + husa impermeabila
- Baterii externe
- Husa de ploaie rucsac
Mancare
- Mancare Ready to Eat (Legurme, Travellunch)
- Carnati uscati
- Paine
- Conserve
- Noodles
- Ciocolata
- Mix de seminte, nuci, merisoare, caju etc
- Harribo
Refugiul Scara (2146 m) – Noul Refugiu Scara are o suprafață de 36 mp și dispune de 15-18 locuri de dormit și 2 zone funcționale, vestibul ca tampon termic și spațiu comun. Infrastructura refugiului este una metalică. Este un refugiu foarte curat si sper sa ramana asa mereu. Cititi mai multe despre constructia acestui refugiu.
Refugiul Caltun (2150 m) – Refugiul Călțun (2150 m) este unul dintre cele mai importante refugii montane din Munții Făgăraș, amplasat pe malul Lacului Călțun, la o altitudine impresionantă, aproape de vârfurile Negoiu și Lăița. Este un refugiu metalic, de capacitate mică, oferind adăpost pentru aproximativ 20 de persoane, însă într-un spațiu relativ restrâns. Deși condițiile sunt spartane, refugiu oferă un loc sigur de adăpost pentru drumeți, în special în condiții meteo extreme sau furtuni, fiind situat într-o zonă expusă și frecvent bătută de vânturi puternice.
Refugiul Fereastra Zmeilor (2068 m) – este situat într-un loc pitoresc și izolat, aproape de Fereastra Zmeilor, o formațiune stâncoasă spectaculoasă. Refugiul este o construcție mică, simplă, cu rolul de adăpost temporar pentru drumeți în caz de vreme nefavorabilă sau pentru cei care doresc să campeze peste noapte în munți. Este amplasat strategic pe creasta Făgărașului, pe traseele montane care leagă vârfuri importante precum Moldoveanu și Negoiu.
Construit într-un stil minimalist, refugiul oferă doar facilități de bază, având locuri pe priciuri de lemn pentru un număr limitat de persoane și nu dispune de surse de apă în imediata apropiere. Deși este expus vânturilor puternice și intemperiilor montane, refugiul reprezintă un punct de siguranță important pentru drumeți pe traseele lungi și solicitante din Făgăraș. Refugiul are o capacitate de aproximativ 12 locuri.
Refugiul Vistea Mare (2310 m) – Refugiul Viștea Mare, situat la altitudinea de 2310 metri, este un punct esențial de adăpost pentru drumeții care traversează creasta Munților Făgăraș. Aflat la baza Vârfului Viștea Mare, cel de-al treilea cel mai înalt vârf din România, refugiul oferă o locație strategică pentru odihnă înainte de ascensiunea finală spre Vârful Moldoveanu. Are o capacitate de 10 locuri.
Pe 21 septembrie 2024, Serviciul de Voluntariat Montan a intervenit pentru a reamenaja și repara acest refugiu, aducând îmbunătățiri atât structurale, cât și de confort pentru turiști. În urma lucrărilor de reparație, refugiul a fost consolidat și curățat, fiind acum mai bine pregătit să ofere adăpost în condiții de siguranță. Acțiunea voluntarilor subliniază importanța întreținerii infrastructurii montane, esențială pentru siguranța drumeților care străbat această zonă sălbatică și spectaculoasă a Carpaților.
Refugiul Sambetei (2196 m) – Refugiul Sâmbetei, situat la altitudinea de 2196 m în Munții Făgăraș, este un punct de popas important pentru drumeții care străbat traseele alpine. Aflat în apropierea Fereastra Mica a Sâmbetei, oferă adăpost într-o zonă expusă, la granița dintre cărările abrupte și vastele peisaje ale Făgărașului.
Pe 21 septembrie 2024, echipa “In slujba muntelui” a început lucrările de reamenajare și reparație a refugiului. Aceasta a inclus consolidarea structurii, inlocuirea acoperisului și îmbunătățirea condițiilor interioare, pentru a oferi o protecție mai bună drumeților. Refugiul este acum mai bine echipat să facă față condițiilor meteo severe, continuând să fie un loc sigur și esențial pentru cei care traversează creasta. Are o capacitate de 12 locuri.
Refugiul Zarna (1936 m) – este un refugiu alpin situat în Munții Făgăraș, la altitudinea de 1936 de metri, în apropierea Curmăturii Zarnei, fiind un punct important pe traseul de creastă al Făgărașilor. Acesta oferă adăpost montaniarzilor care parcurg creasta și este amplasat într-o zonă pitorească, înconjurată de peisaje spectaculoase și relativ izolate, departe de civilizație.
Refugiul este construit într-un stil simplu, caracteristic adăposturilor montane de altitudine, cu priciuri de lemn pentru a oferi un loc de odihnă și protecție minimă împotriva vremii nefavorabile. Capacitatea este modestă, adăpostind câțiva turiști, iar condițiile sunt rudimentare, fără sursă de apă curentă sau alte facilități moderne. Totuși, în apropiere se găsește un izvor, de unde turiștii își pot procura apă.
Datorită poziționării sale strategice pe traseul de creastă, Refugiul Zarna este un loc frecvent utilizat de drumeți ca punct de oprire pentru odihnă înainte de a continua traseul spre alte destinații importante din Făgăraș, cum ar fi Vârful Moldoveanu sau Fereastra Mare a Sâmbetei. Are o capacitate de aproximativ 10 locuri.
Refugiul Curmatura Bratilei (2122 m) – este un adăpost montan simplu, folosit de drumeții care traversează această zonă spectaculoasă. Cu toate acestea, în timp, refugiul a suferit din cauza condițiilor meteo dure și a uzurii, devenind mai puțin eficient în a oferi un adăpost sigur în caz de vreme rea.
În prezent, Asociația Montană Carpați a demarat un proiect ambițios de construire a unui nou refugiu modern, asemănător cu cel de la Scara. Va avea 25-27 de locuri de dormit dispuse în două încăperi: în încăperea principală vor fi 20 de locuri (priciuri supraetajate) și 2-4 locuri de urgență (băncuțe la capătul priciurilor de jos), iar în încăperea secundară (dedicată echipajelor Salvamont) vor fi 3 locuri. El va fi prevăzut și cu un mic vestibul la intrare. Capacitate refugiului vechi este acum foarte mica, de 2-3 persoane.
Refugiul Berevoiescu (2262 m) – Refugiul oferă un spațiu simplu și rustic, protejând drumeții de intemperii precum vântul puternic, ploaia sau ninsoarea. Este amenajat cu un prici de lemn, unde pot dormi câțiva oameni, dar fără prea mult confort—este esențial să ai echipament adecvat, cum ar fi sac de dormit și izopren.
Deoarece se află într-o zonă relativ expusă, refugiul nu oferă apă potabilă în imediata apropiere, iar aprovizionarea cu apă necesită fie transport din zone mai joase, fie colectarea din surse naturale din traseu. Condițiile pot fi aspre, în special în sezonul rece, dar refugiul rămâne o salvare importantă pentru drumeți.
Refugiul Comisu (1865 m) – este situat la altitudinea de 1865 m în Munții Făgăraș, pe versantul sudic, lângă vârful Comișu. Acest refugiu alpin este o destinație populară pentru drumeții și alpiniști, oferind un loc de odihnă și adăpost în mijlocul naturii sălbatice.
Refugiul Comișu este bine întreținut, având o capacitate 6-8 locuri decente pentru a găzdui drumeți. În jurul refugiu, peisajul montan este impresionant, iar vederile asupra crestei Făgăraș sunt deosebite, atrăgând iubitorii de natură și aventură. Este un punct ideal de plecare pentru explorarea zonei și pentru a te bucura de frumusețea sălbatică a Munților Făgăraș.
Daca vrei sa sa mergi pe munte in siguranta, sa stii cum sa-ti planifici o tura de drumetie cu exemple in teren cat si exercitii practice in gestionarea situatiilor de urgenta te astept la Centrul National de Educatie Montana Padina. Lasa-mi un mesaj pe Facebook, pe email la contact@jurnalmontan.ro sau la sfarsitul articolului inscrie-te la newsletter, si-ti voi trimite detaliile atelierelor in urmatorul newsletter.
2 comentarii
Buna ziua! Cum au ajuns masinile de la Turnu Rosu la Zarnesti? Multumesc!
Buna Magda, noi am lasat o masina in Zarnesti la Cabana Plaiul Foii si am plecat cu alta masina la Turnu Rosu. La final de tura am luat masina din Zarnesti si am plecat spre Turnu Rosu iar de acolo spre casa. Multumesc de intrebare 😀